Plecam mai departe cu autobusul. Greu de crezut dar cursele de Mysore se succed din sfert in sfert de ora pe durata intregii zile. Drumul trece printre lanuri de orez si printre plantatii de cocotieri si dureaza 4 ore.
Nu avem nici un aranjament in oras, prin urmare odata coborati in autogara ne rotim privirile in cautarea unui hotel de la care vrem apa calda si wifi. Asa cum sangele atrage rechinii de la mari departari, aerul nostru usor confuz ne aduce un "plasator". Suntem in cautarea unui hotel? Scoate un pliant tiparit impecabil in poza caruia Hotel Royal Heritage ne intampina in faptul serii cu toate luminile aprinse. Parcurgem lista de facilitati pe care gasim si cele doua ce ne intereseaza si asta la preturi cat se poate de decente.
-Este in apropiere?
Desigur. Hai sa mergem!
Hotelul arata cat se poate de bine, doar ca nu are wifi. Ii aratam receptionerului pliantul si se scuza: wifi-ul este in lucru. Ne enerveaza aceste mici minciuni indiene omniprezente si hotaram sa cautam un alt hotel. Plasatorul nostru scoate un alt pliant si ne invita pe o strada laturalnica unde, minune mare, dam peste un hotel mai scump, dar cu de toate. Exista insa o mica problema si aici: apa calda curge numai dimineata, pana la 10. Dupa hotelurile rurale in care am stat in ultimele zile avem chef de un dus asa ca ii lasam balta si pe astia si dupa ce mai intram, fara succes, la inca un hotel ivit in drum, ne intoarcem la Royal Heritage care macar are apa calda. Dar macar are? Incep sa am banuieli atunci cand la aceasta intrebare raspunsul nu este un "yes" raspicat ci o lunga explicatie despre cum deschiderea robinetului este sesizata de sistem...
Iesim in orasul zgomotos. Daca Bangalore cu linistea lui a fost atipic pentru ceea ce cunosteam noi despre India, Mysore pare sa fi restabilit normalitatea. Abia iesiti din hotel ne trezim cu un ricsar care vrea cu orice pret sa ne duca, la palat, la piata, oriunde. Am remarcat intrarea in palat aproape de autogara asa ca il alungam. Cu greu.
Palatul din Mysore, Amba Vilas, nu este vechi dar este mare. Ghidul il inscrie la stilul indo-saracetic langa care adauga si inovator, ceea ce nu e de mirare pentru o cladire terminata in 1912. Nu avem mari asteptari de la acest aproape unic obiectiv al orasului dar incercam totusi sa razbim spre intrare prin marea de oameni si autocare ce converg spre uriasa poarta de intrare. Cu cat ne apropiem, traficul se gatuie, autocarele se blocheaza si doar puhoiul uman se scurge lent umpland fiecare loc liber dintre masini, copaci si gard.
Ca mai toate obiectivele indiene, si acest palat este plasat intr-un vast domeniu, capabil se preia mareea umana blocata in cozi imense in fata casieriilor insa privind prin grilajul portii observam cum multimea dispersata in parcul palatului se coaguleaza din nou in jurul cladirii. Nu ne place inghesuiala asta. Ne uitam unul la altul si fara a spune ceva, facem stanga-mprejur, inotam contra curentului si respiram usurati abia la. capatul strazii, animat doar de haosul obisnuit al Indiei. Fara cea mai mica parere de rau abandonam acest palat in care accesul este permis numai fara aparat foto si fara incaltaminte si ne indreptam spre piata de flori, legume si mirodenii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu