LA capatul unui drum de 23 de ore am ajuns la Bangalore.
India s-a facut simtita pe zborul Frankfurt-Doha prin mancarea vegetariana puternic condimentata mai ales cu coriandru, apoi si mai puternic pe cursa Doha-Bangalore unde deja avionul era plin de indieni (inconfundabili dupa fizionomie si ten) iar personalul, indian desigur, era mult mai numeros si pe jumatate eficient cat fetele de la Frankfurt.
Dupa ce am terminat cu formularele de imigrare si ne-a sosit si rucsacul de cala, am schimbat niste dolari si am iesit in strada. Cu toate ca era ora 4 dimineata, am fost preluati de taximetristi. Pentru un drum in oras ne-au cerut 1200rupii ceea ce era evident prea mult insa Cosmina s-a apucat sa negocieze si dupa ce s-a folosit tocmai de armele lor (hai fa-mi o reducere fiindca la noi e Craciunul), a reusit sa reduca tariful la jumatate. La ora 4:45 (sunt 35 de km de la aeroport pana in centrul orasului) completam din nou formulare, de asta data in receptia hotelului Chevron si peste inca 15 minute eram in pat. Nu ne plangeti de mila, n-am pierdut toata noaptea: dupa ora din Romania era doar 00:30.
Ne-am trezit abia la 9:30 si asta doar ca sa nu ratam micul dejun. A fost din nou un gen de loterie sa ne punem diverse mancaruri in farfurie si, pe langa delicioasele chapati (un fel de lipii) am optat pentru o mancare de legume ce s-a dovedit atat de iute incat am fost nevoit sa mai las in farfurie. In final ne-am stins arsurile cu ceai, pepene, papaya si ananas: da, cu siguranta am ajuns in India!
India s-a facut simtita pe zborul Frankfurt-Doha prin mancarea vegetariana puternic condimentata mai ales cu coriandru, apoi si mai puternic pe cursa Doha-Bangalore unde deja avionul era plin de indieni (inconfundabili dupa fizionomie si ten) iar personalul, indian desigur, era mult mai numeros si pe jumatate eficient cat fetele de la Frankfurt.
Dupa ce am terminat cu formularele de imigrare si ne-a sosit si rucsacul de cala, am schimbat niste dolari si am iesit in strada. Cu toate ca era ora 4 dimineata, am fost preluati de taximetristi. Pentru un drum in oras ne-au cerut 1200rupii ceea ce era evident prea mult insa Cosmina s-a apucat sa negocieze si dupa ce s-a folosit tocmai de armele lor (hai fa-mi o reducere fiindca la noi e Craciunul), a reusit sa reduca tariful la jumatate. La ora 4:45 (sunt 35 de km de la aeroport pana in centrul orasului) completam din nou formulare, de asta data in receptia hotelului Chevron si peste inca 15 minute eram in pat. Nu ne plangeti de mila, n-am pierdut toata noaptea: dupa ora din Romania era doar 00:30.
Ne-am trezit abia la 9:30 si asta doar ca sa nu ratam micul dejun. A fost din nou un gen de loterie sa ne punem diverse mancaruri in farfurie si, pe langa delicioasele chapati (un fel de lipii) am optat pentru o mancare de legume ce s-a dovedit atat de iute incat am fost nevoit sa mai las in farfurie. In final ne-am stins arsurile cu ceai, pepene, papaya si ananas: da, cu siguranta am ajuns in India!
Bangalore (satul cu fasole, daca e sa talmacim numele) nu este un oras turistic, neavand prea multe de aratat. Unii sunt de parere ca nu este nici macar prea indian, viata decurgand aici mult mai molcom. Odinioara vestit pentru imensele sale zonele verzi, mai beneficiaza si acum de parcul central, mare cat un cartier. Ne-am plimbat cu placere pe aleile lui umbrite fiindca la pranz se facuse cald ca vara si simteam nevoia sa ne retragem din calea soarelui. Vedetele orasului sunt doua cladiri monumentale, Curtea Suprema si Vidhana Soudha, ce insa nu pot fi vazute decat in exterior.
Pentru cina hotaram sa ne bagam nasul la restaurantul de la ultimul etaj ce se lauda cu mancare sud indiana. Dupa reclama din fata hotelului banuim ca e un local scump dar vrem sa vedem macar cum arata. De cum intram suntem preluati de un chelner afabil ce, cu prosopul pe brat ne instaleaza la o masa. Un altul ne aduce servetele parfumate si pana sa na curatim mainile, primul ne prezinta o sticla de apa plata Aquafina cu gesturile cu care in alte restaurante se prezinta vinurile vechi.
Ne uitam in jur. Restaurantul e dragut. Pe peretii exteriori, din sticla montata inclinat se scurge o pelicula de apa inchipuind o cascada galagioasa. Ii fac semn chelnerului sa nu desfaca bautura si solicit un menu. Ori engleza lui e prea indianizata, ori a noastra prea balcanica dar nu ne intelegem. Profitam de faptul ca se retrage pentru a cere ajutor unor colegi si o stergem frumusel spre restaurantul de la parter amintindu-mi de un banc: o statistica americana arata ca rusii mananca mai gras ca americanii si totusi traiesc mai mult. Italienii nu mananca asa gras ca americanii si tot traiesc mai mult. Francezii beau mai mult vin decat americanii iar nemtii beau mai multa bere si fiecare traiesc mai mult. Concluzia? Mancati si beti ce vreti, ceea ce ne omoara e limba engleza.
Restaurantul de la parter ne intampina placut cu colinde susurand in surdina. La aceasta ora restaurantul e animat de familii de indieni venite sa ia masa. Exista varianta de bufet suedez pentru o suma ce ar acoperi doua feluri de mancare plus desert sau... exista meniu. Dupa ce cumpanim in minte felurite nume de bucate, ne oprim asupra unei supe cu legume si menta care, anul trecut in Cambodgia se dovedise o apa transparenta in care pluteau cateva frunze. De data asta, convinsi de omniprezenta condimentelor, vrem sa experimentam varianta indiana. Rezultatul este delicios, chiar daca dupa parerea Cosminei, prea condimentat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu