Dimineata incepe cu templul Chennakeshava al regilor Hoysala. Ne asteptam sa fie ceva special fiindca acum sase ani vizitasem Khajuraho ce ni se paruse extraordinar iar acest Chennakeshava, dupa unii, ar fi si mai si. Ne lasam incaltamintea la stelajul de la intrare deservit de un tanar carliontat si tatonand cu talpile lespezile de piatra deja caldute, intram in curtea vasta pe sub gopura minutios sculptata. Incerc sa-mi fac o idee despre ansamblu dar n-apuc caci sunt interceptat de niste tineri ce vor mort copt sa-i fotografiez. Incuviintez. Incerc sa incadrez dar in timp ce duc degetul la declansator, cadrul fotografic devine neincapator pentru multimea ce-i forteaza marginile. Zoomez dar nu suficient si trebuie sa ma dau in spate pentru a prinde multimea de chipuri vesele.
-Ready?
Le imortalizez zambetele apoi intorc displayul catre ei. Fiecare se cauta in cadru si explodeaza de bucurie cand se recunoaste. Vor sa-mi stranga mana, sa le spun de unde sunt si cum ma cheama, apoi se recomanda si ei. Contrar asteptarilor, nu vor sa le trimit imaginea sau altceva: pur si simplu se bucura sa interactioneze cu strainii. Dupa ce se risipesc, o regasesc pe Cosmina ce a avut portia ei de distractie cu un alt grup ce i-a cerut sa se fotografieze impreuna. Partea masculina a obsesiei indienilor e sa le faci poze. Partea feminina a obsesiei indiene e sa accepti sa pozezi in grupul lor, indrazneala mergand uneori mai departe in sensul in care le-ar place sa te tina eventual dupa gat. La inceput aceste lucruri pot sa para amuzante insa ajungi sa faci fata cu greu la rolul de "maimuta alba" caci desi e dimineata devreme, curtea templului e plina de grupuri de scolari, multi dintre ei in uniforma.
Revenim la arhitectura. Despre Belur, orientalista Adelina Patrichi (de la care stim despre acest loc) spunea ca are cea mai frumoasa sculptura din lume. Incercand sa o descrie spunea ca "este esenta cautarii in piatra, gasirea dantelei in bolovan, un strigat pus in rama". Cuvintele au precizie dar trebuie sa vi la Belur ca sa intelegi asta. Am vazut Medina Habu, Abu Simbel, Angkor Wat, Khajuraho dar nici unul nu m-a impresionat ca Belur. Daca pentru simplul vizitator satisfactia estetica este covarsitoare, pentru fotograf panoplia de forme si lumini este pura endorfina. Este ca si cum ai da rasaduri gradinarului.
La iesire suntem curiosi daca tanarul de la rastel ne va recunoaste incaltamintea dar ochiul format ne zareste inca de departe si pana sa ajungem la el o si extrage din mormanul de pantofi cu precizia unui mecanism. Nu ma pot hotara daca isi merita rupiile pentru serviciul facut sau pentru performanta memoriei vizuale.
Pranzim la Mayura Velapuri si luam autobusul spre Halebidu unde ne asteapta un alt templu vestit: Hoysaleshvara. Reteaua de autobuse rurale e bine pusa la punct, sustinuta probabil de clientela numeroasa ce asigura profit. De la Belur la Halebidu sunt doar 16km si pleaca autobuse la fiecare jumatate de ora.
Suntem pe cocoasa podisului Deccan, la circa 1000 de metri altitudine. Cu toate astea, peisajul este unul tipic de campie, cu plantatii de cocotieri, cu terenuri plate lasate in paragina, cu parcele lucrate si rareori cu copaci.
In fata templului din Halebidu ne iau in primire ambulantii cu carti postale, ghiduri ilustrate sau artizanat. La Belur nu era nici urma de ei asa ca aproape ii uitasem. Unul se tine de mine iar altul de Cosmina. Ca sa scapam, folosim vechiul truc: mai tarziu. Indianul nu se impaca cu refuzul dar accepta o a doua sansa in viitor si vai de acela care crede ca va fi uitat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu