N-a fost o noapte usoara. Suntem cuprinsi de pantecaraie si de o usoara febra pe care o combatem cu aspirina. Banuiala cade pe mancarea consumata in noaptea de anul nou. De data asta micul dejun va fi extrem de simplu: orez fiert. Doar orez.
La ora 10 suntem in autogara. Ca de obicei autobusul pare ca ne asteapta pe noi pentru a porni. Vom calatori cu el pana in Coimbatore unde vom schimba pentru Cochin.
Cochin este un mare oras situat in zona litorala a Marii Arabiei. Cum Ooty sta cocotat la peste 2000 de metri, rezulta ca azi vom cobora aceasta diferenta de nivel. Ne asteptam la o portie dura de serpentine dar realitatea e chiar peste asteptari. Drumul pana in Coonoor il cunosteam deja, insa de aici mai departe autobusul coboara drept, ca liftul. Cateodata zarim in apropiere calea ferata dotata pe aceasta portiune cu cremaliera. Cosmina imi cere o punga si plateste tribut muntelui, in timp ce autobusul coboara poticnit, claxonand si blocandu-se mereu. Sub noi se casca o vale deosebit de adanca pe versantii careia, pana sus spre culme se catara plantatii de ceai. Dupa doua ore ametitoare, serpentinele se termina brusc si autobusul iese in plin ses populat cu cocotieri. Inca putin si cautam o punga si pentru mine. Suntem in statul Kerala care in traducere inseamna locul cu cocotieri.
O caldura enervanta de care uitasem la Ooty se face simtita in autobus. Picotesc in timp ce traversam localitati inecate in caldura si praf. Coimbatore este un oras destul de mare pe care masina il strabate cu greu din cauza traficului. In sfarsit, coboram in autogara. Caldura se transforma in presiune, probabil din cauza umiditatii. Intrebam de autobusul spre Cochin si suntem indrumati afara din autogara, la un autocar modern al unei agentii de turism. Si pretul este asemenea: 600 rupii (doua bilete). Autobusul pleaca doar peste o ora. Asteptam. Aerul nu se misca si hainele devin jilave. Imi este dor de munte!
Ne omoram timpul urmarind cateva indience in sari-uri ce-si umplu carafele din plastic de la cismeaua publica. Recipientele viu colorate umplu trotuarul iar femeile le clatesc si asteapta rabdatoare sa se umple. Multe sunt lasate acolo de femeile ce sunt plecate cu treburi, urmand ca la intoarcere spre casa sa fie umplute si luate. La un moment dat o femeie incepe galceava. Cu lungi interjectii de eeeeeeee si aaaaaaaaa. Vanzatorul de bilete din autocar se uita la spectacol cu gura pana la urechi.
La ora 14 pornim. Un curent de aer cald trece peste noi. Din pacate autocarul doar intoarce pecealalta parte a strazii unde mai incearca pret de 10 minute sa mai atraga cativa clienti.
Iesirea din oras ne ia aproape o ora. Cand credem ca am scapat si vom lua viteza, ne trezim pe o sosea harbuita si intens circulata ce ne spulbera iluziile. Franele autocarului scartaie strident si, ceea ce e mai rau, scartaie tot timpul. De fapt am banuiala ca pedala de frana a autocarului e mai tocita decat cea de acceleratie. Muntii raman in urma. Sunt masivi, foarte abrupti, cu aspect tuguiat. Privind pantele lor realizez cum am putut coborî 2000 de metri in doua ore. Prin atmosfera cetoasa se vad tot mai slab, cu cat sunt mai aproape de orizont: oricat de masivi ar fi, praful îi inghite si pe ei.
Dupa doua ore de poticneli printre plantatii de cocotieri si lanuri de orez, autocarul trage in parcarea unui hotel-restaurant mizer, pentru nelipsita pauza de la jumatatea drumului. Pe usa scrie "restaurent". Deasupra cladirii scrie corect. Nu e pentru prima data cand pe panourile de reclama sau in meniurile restaurantelor indienii pocesc cuvintele.
Peste drum, niste bivoli scufundati pana la burta in mlastina si vegetatie pasc acompaniati de cate o pasare alba. Am mai vazut acest tandem ciudat dealungul drumurilor indiene. Cumparam un 7up. Chiar daca are temperatura unui ceai, bautura dulce ne mai energizeaza.
Ultima parte a drumului se deruleaza pe o autostrada impecabil asfaltata unde pentru prima data luam viteza cu adevarat. Dupa 5 ore de calatorie autocarul opreste pe o strada intesata de reclame luminoase iarvanzatorulde bilete striga spre noi: Cocin.
Habar nu avem unde suntem. Suntem obositi, lac de sudoare si nu dorim decat un loc unde sa putem pune capul pe perna. Intram pe o strada laturalnica si dam de un hotel indoielnic. Spre norocul sau ghinionul nostru, nu mai au locuri dar receptionerul ne indica la 10 minute distanta un alt hotel. La Mermaid au camere dar sunt mai scumpe. Îi spunem receptionerului problema, ne face o reducere si cadem la pace. Camera pe care o primim este draguta si racoroasa. Pe deasupra are si apa calda. Cu internetul indienii au o problema. Nu vor sa recunoasca atunci cand nu au. La Mysore au spus ca atunci se introduce dar ca lucrarile nu sunt terminate. Aici tocmai a picat serverul.
In timp ce noi am calatorit, la New Delhi demonstratiile au continuat. Politia a retinut patru barbati si un minor. Pedeapsa? Capitala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu